fundația kulturdialog

comunitatea

de ce să vii alături de noi

ce înseamnă să aparții acestei comunități

Știi sentimentul ăla când ieși de la un eveniment cultural și te simți mai singur decât înainte?
Ai fost acolo. Ai văzut oameni. Ai dat mâna cu câteva persoane, te-ai salutat cu câțiva cunoscuți. Ai schimbat trei fraze despre ce e pe pereți. Și ai plecat cu același gol cu care ai venit. Ai bifat doar că ai fost prezent. Poate ai făcut și câteva poze și le-ai postat.

asta nu e comunitate. E trafic. ai fost prezent. degeaba.

KulturDialog există pentru altceva. Pentru oamenii care vor mai mult decât să consume cultură, care vor să o trăiască, să o construiască, să o conteste. Pentru cei care sunt obosiți de networking și înfometați de conexiune reală. Pentru cei care iubesc arta, dar nu știu cum să intre pe această planetă și care simt că undeva există un loc al lor, fără să-l fi găsit încă.

acesta este acel loc
pe care-l cauți,
acea planetă
pe care vrei să trăiești.

tribul nostru

ce înseamnă să fii parte din tribul nostru

Nu îți promitem un badge și un newsletter.
Îți promitem oameni care gândesc la fel. Conversații care nu se termină la suprafață. Proiecte în care contribuția ta contează cu adevărat. Un spațiu în care nu trebuie să te explici, pentru că cei din jur au ales să fie aici din aceleași motive ca tine.

Tribul kulturdialog se construiește prin prezență.

Suntem oameni care cred că arta și cultura, dialogul și implicarea activă pot schimba lumea din jur. Și pe noi înșine.

locul tău este aici. alături de noi.

cum poți intra în tribul nostru

4 moduri de implicare

Membru activ

Intri direct în trib, nu doar în sala de expoziție.

artist

Arta ta are ceva de spus. Noi îți oferim tribuna.

Voluntar

Energie cu sens. Nu scaune puse în ordine.

newsletter

Primul pas. Fără angajament, fără obligații.

membru activ

fii parte activă din kulturdialog

Există un moment în care treci de la statutul de consumator cultural pasiv la cel activ. Membership-ul activ e acel moment.
Ca membru activ, nu ești în sală, ești în centrul lucrurilor. Ai acces la evenimentele noastre înainte ca ele să fie publice, participi la vernisaje private unde se întâmplă conversațiile reale și ai o voce puternică în ceea ce organizăm. Poți propune teme, direcții, proiecte. Poți organiza tu însuți un eveniment sub umbrela fundației.

intri într-o rețea de oameni care au ales în mod deliberat să fie prezenți. Nu e o listă de email. este cercul interior.

Ce primești ca membru activ?

Acces gratuit la ateliere, conferințe, workshopuri și evenimente sociale

Reduceri consistente la evenimentele premium și formatele speciale

Invitații la vernisaje private și tururi ghidate cu artiștii sau curatorii

Posibilitatea de a propune idei sau proiecte. Și de a organiza propriile evenimente

Prezență pe platformele private ale fundației

locul tău este aici. alături de noi.

artist

ești artist. ai ceva de spus. suntem aici

Sistemul artistic are o logică perversă: ca să expui, trebuie să fi expus deja. Ca să fii luat în serios, trebuie să fi fost deja luat în serios. Cercul ăsta se închide în fața multor artiști buni care nu au avut norocul conexiunilor influente sau al momentului potrivit.

kulturdialog nu lucrează cu logica asta.

Când evaluăm o propunere curatorială, ne uităm la ce ai de spus, nu la CV. Dacă practica ta are o miză reală, dacă atinge temele despre care ne pasă, dacă există o tensiune în munca ta care merită să fie văzută, suntem interesați să colaborăm. Indiferent dacă ai mai expus sau nu.
Ca membru creator, primești mai mult decât un perete. Primești promovare, acces la ateliere, sprijin pentru branding și portofoliu și o comunitate de artiști și colecționari cu care poți vorbi sincer despre ce înseamnă să faci artă azi, în România, cu resursele pe care le ai.

Ce primești ca membru creator (artist)?

Spațiu gratuit de expunere în cadrul galeriilor noastre

Participare la expoziții colective sau individuale curatoriate de fundație

Promovare pe canalele fundației sau ale partenerilor

Acces gratuit la atelierele pentru dezvoltare artistică și la resursele fundației

Sprijin pentru branding personal, portofoliu, prezența pe rețelele sociale, și vânzarea lucrărilor

locul tău este aici. alături de noi.

voluntar

voluntariatul nu e generozitate.
e creștrere

Voluntariatul are o reputație proastă. Multă muncă, puțin sens, zero recunoaștere. Vii, pui scaune, faci curățenie, pleci.

la kulturdialog, voluntariatul funcționează diferit. pentru că avem nevoie de oameni care gândesc, nu doar oameni care execută. și avem nevoie de oameni care își doresc să crească, să se dezvolte personal.

Când te implici ca voluntar, lucrezi efectiv la construirea unui spațiu cultural independent. Ești în spatele unui vernisaj, al unui atelier, al unui eveniment care nu ar putea exista fără tine. O fabrică unde se construiește prestigiul, valoarea, notorietatea.
Atelierele la care ai acces (storytelling, branding personal, foto-video, management cultural, fundraising) sunt formate pe care le-am creat pentru a te putea dezvolta personal. Rețeaua în care intri nu se construiește la networking events, ci exact în felul ăsta: lucrând împreună pentru a construi sens și apartenență.
Și dacă ești la început de drum și nu știi exact ce vrei să faci, voluntariatul la KulturDialog e unul dintre cele mai bune locuri să descoperi asta.

Ce primești ca voluntar?

Acces la atelierele noastre create special pentru tine

Intrare în rețeaua de artiști, curatori, colecționari și profesioniști din cultură ai fundației

Experiență practică în organizarea de evenimente culturale reale

Certificat de voluntariat și scrisori de recomandare

Acces gratuit la resursele fundației

locul tău este aici. alături de noi.


ateliere pentru voluntari

Storytelling & scriere creativă

Cum să spui povești captivante pentru a promova creațiile proprii și a crea conținut artistic relevant.

social media pentru cultură

Prezența online a unui proiect cultural poate face diferența dintre un eveniment văzut de 50 de oameni sau de 5.000.

foto-video pentru evenimente culturale

Documentare vizuală profesională a evenimentelor culturale. Tehnică, narațiune și editare.

Coordonare voluntari și lucrul în echipă

Coordonarea unei echipe de voluntari este o răspundere foarte mare. Înveți asta și multe alte lucruri.

organizare evenimente culturale

De la concept la execuție, logistică, buget, comunicare și managementul echipelor de voluntari.

Cum scrii un proiect cultural

Planificarea și scrierea proiectelor culturale. Accesarea granturilor, întocmirea bugetelor.

newsletter

rămâi cu noi în contact. fără zgomot

Știm că inbox-ul tău e deja plin. Știm că te-ai abonat la lucruri pe care nu le mai citești de luni de zile. De aceea îți spunem direct ce e și ce nu e newsletter-ul nostru.
Nu e un buletin de știri. Nu îți trimitem comunicat după comunicat. Ce primești o dată pe lună: o selecție gândită, ce se întâmplă în spațiile noastre, ce artiști am descoperit și de ce contează, ce dezbateri merită atenția ta. Plus evenimentele noastre importante, de la care nu ai dori să lipsești.

Dacă nu ești sigur că vrei să te implici mai mult, newsletterul este cel mai mic pas pe care îl poți face.

Și dacă la un moment dat vei simți că vrei mai mult, știi unde găsești restul lucrurilor.

fără spam. fără date vândute. poți renunța oricând.